Art. 1730: Noţiune şi domeniu

Art. 1650 - Noțiunea de vânzare; Art. 1182 - Noțiunea ofertei; Art. 1187 - Termenul de acceptare; Art. 1731 - Exercitarea dreptului de preempțiune; Art. 1732 - Efectele exercitării dreptului de preempțiune; Art. 1733 - Pluralitatea de preemptori; Art. 1734 - Dreptul de preempțiune legal; Art. 1735 - Dreptul de preempțiune convențional; Art. 1736 - Caracterul dreptului de preempțiune; Art. 1737 - Publicitatea dreptului de preempțiune; Art. 1738 - Răscumpărarea bunului; Art. 1739 - Clauze de inalienabilitate; Art. 1740 - Dispoziții aplicabile

Articolul 1730 din Codul Civil definește esența dreptului de preempțiune, un mecanism juridic ce conferă titularului (preemptorul) prerogativa de a cumpăra cu prioritate un bun, în detrimentul altor potențiali cumpărători. Acest drept, care constituie o excepție de la principiul libertății contractuale și al egalității părților în negocieri, poate izvorî fie din lege (preempțiune legală), fie dintr-o convenție a părților (preempțiune convențională). Prezentul articol subliniază caracterul subsidiar al reglementării codului: dispozițiile sale se aplică doar în măsura în care legea specială sau contractul nu prevăd altfel. Un aspect crucial reglementat de acest articol este sancțiunea respingerii ofertei. Astfel, titularul dreptului de preempțiune care a refuzat o ofertă specifică nu mai poate invoca ulterior dreptul său cu privire la acel contract. Articolul stabilește termene de decădere stricte pentru acceptarea ofertei: 10 zile pentru bunuri mobile și 30 de zile pentru bunuri imobile, termene ce curg de la comunicarea ofertei către preemptor. Neacceptarea în aceste termene este considerată o respingere tacită.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.