Art. 1695: Condiţiile garanţiei contra evicţiunii

Art. 1650 - Noţiunea contractului de vânzare; Art. 1672 - Obligaţiile vânzătorului; Art. 1696 - Garanţia pentru fapta proprie; Art. 1697 - Garanţia pentru fapta terţului; Art. 1700 - Efectele garanţiei în cazul evicţiunii totale; Art. 1701 - Efectele garanţiei în cazul evicţiunii parţiale; Art. 1704 - Clauze privitoare la garanţie; Art. 1705 - Garanţia pentru faptele părţii vătămate; Art. 1706 - Cazul evicţiunii parţiale

Articolul 1695 din Codul Civil statuează principiile fundamentale ale garanției contra evicțiunii în contractul de vânzare. Aceasta reprezintă o obligație legală, de drept, a vânzătorului de a asigura cumpărătorului o stăpânire netulburată a bunului vândut, protejându-l atât împotriva unei evicțiuni totale, cât și a uneia parțiale. Distincția esențială se face între evicțiunea provenind din fapta unui terț și evicțiunea rezultată din fapta personală a vânzătorului. În cazul evicțiunii de la un terț, garanția este datorată doar dacă pretențiile acestuia se bazează pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost cunoscut de cumpărător la momentul încheierii contractului. Această condiție reflectă principiul bunei-credințe și cerința ca bunul să fie transferat liber de sarcini și drepturi anterioare nepublicate. În schimb, garanția pentru fapta personală a vânzătorului este absolută; ea operează chiar dacă faptele imputabile vânzătorului s-au ivit ulterior vânzării, deoarece vânzătorul are o obligație permanentă de a nu tulbura posesia și proprietatea cumpărătorului (obligația de a nu face).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.