(1)Dacă, la data încheierii

contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în

proprietatea unui terţ, contractul este valabil, iar vânzătorul este

obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul

său către cumpărător.

(2)Obligaţia vânzătorului

se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către

acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar,

fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură

cumpărătorului proprietatea asupra bunului.

(3)Dacă din lege sau din

voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se

strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii

bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de

vânzare de către proprietar.

(4)În cazul în care vânzătorul

nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către

cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluţiunea

contractului, restituirea preţului, precum şi, dacă este cazul,

daune-interese.

(5)Atunci când un coproprietar a

vândut bunul proprietate comună şi ulterior nu asigură

transmiterea proprietăţii întregului bun către

cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă

daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea preţului proporţional

cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului în

cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ştiut că nu va

dobândi proprietatea întregului bun.

(6)În cazurile prevăzute la

alin. (4) şi (5), întinderea daunelor-interese se stabileşte, în mod

corespunzător, potrivit art. 1.702 şi 1.703. Cu toate acestea,

cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoştea

că bunul nu aparţinea în întregime vânzătorului nu poate să

solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau

voluptuare.