(1)Vânzarea este pe încercate atunci

când se încheie sub condiţia suspensivă ca, în urma încercării,

bunul să corespundă criteriilor stabilite la încheierea contractului

ori, în lipsa acestora, destinaţiei bunului, potrivit naturii sale.

(2)Dacă durata încercării

nu a fost convenită şi din uzanţe nu rezultă altfel,

condiţia se consideră îndeplinită în cazul în care

cumpărătorul nu a declarat că bunul este nesatisfăcător

în termen de 30 de zile de la predarea bunului.

(3)În cazul în care prin contractul

de vânzare părţile au prevăzut că bunul vândut urmează

să fie încercat, se prezumă că s-a încheiat o vânzare pe

încercate.