(1)Soluţionarea cererii de instituire a unei

măsuri de ocrotire se face potrivit dispoziţiilor Codului de

procedură civilă.

(2)Instituirea consilierii judiciare este dispusă

pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani.

(3)Instituirea tutelei speciale este dispusă pentru o

perioadă care nu poate depăşi 5 ani. Cu toate acestea, în cazul

în care deteriorarea facultăţilor mintale ale persoanei ocrotite este

permanentă, instanţa poate dispune prelungirea măsurii tutelei

speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să

depăşească 15 ani.

(4)Prin hotărârea prin care a fost instituită

consilierea judiciară sau tutela specială, instanţa de

tutelă stabileşte, în funcţie de gradul de autonomie al

persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte

pentru care este necesară încuviinţarea actelor sale sau, după

caz, reprezentarea ei. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire

să privească chiar şi numai o categorie de acte. De asemenea,

instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai

la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.

(5)În cazul în care instanţa de tutelă

procedează potrivit alin. (4), dispunerea măsurii de ocrotire nu

aduce nicio atingere capacităţii celui ocrotit de a încheia actele

juridice pentru care instanţa a stabilit că nu este necesară

încuviinţarea ocrotitorului sau, după caz, reprezentarea sa.

(6)Ocrotitorul sau reprezentantul persoanei ocrotite este

dator să sesizeze instanţa de tutelă ori de câte ori

constată că există date şi circumstanţe care

justifică reevaluarea măsurii, precum şi cu cel puţin 6

luni înainte de expirarea duratei pentru care aceasta a fost dispusă, în

vederea reevaluării ei. Autoritatea tutelară verifică

îndeplinirea acestei îndatoriri, iar în lipsa îndeplinirii sale sesizează

ea însăşi instanţa de tutelă. Instanţa poate dispune,

urmând aceeaşi procedură, prelungirea, înlocuirea sau ridicarea

măsurii.