Art. 1635: Cauzele restituirii

Art. 1246 - Nulitatea relativă; Art. 1254 - Efectele nulității; Art. 1341 - Noţiune (Plata nedatorată); Art. 1345 - Îmbogăţirea fără justă cauză; Art. 1351 - Noţiune (Forţa majoră şi cazul fortuit); Art. 1549 - Rezoluţiunea unilaterală; Art. 1550 - Rezoluţiunea sau rezilierea prin hotărâre judecătorească; Art. 1551 - Rezoluţiunea sau rezilierea de plin drept; Art. 1552 - Punerea în întârziere; Art. 1553 - Clauza de rezoluţiune expresă; Art. 1554 - Rezoluţiunea convenţională; Art. 1557 - Efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii; Art. 1636 - Persoana obligată la restituire; Art. 1637 - Modul de restituire; Art. 1638 - Fructele şi cheltuielile; Art. 1639 - Pierderea totală sau parţială a bunului; Art. 1640 - Bunurile primite de un incapabil; Art. 1641 - Repunerea în situaţia anterioară; Art. 1642 - Cheltuielile restituirii; Art. 1643 - Excepţiile de la restituire; Art. 1647 - Dreptul de retenţie

Articolul 1635 din Codul Civil reglementează temeiurile juridice ale obligației de restituire a prestațiilor, stabilind un cadru general pentru situațiile în care o obligație sau cauza acesteia încetează să mai existe sau nu se materializează. Primul alineat identifică trei categorii principale de cauze care generează obligația de restituire: (1) primirea bunurilor fără drept sau din eroare, acoperind astfel cazurile de plată nedatorată și îmbogățire fără justă cauză, unde temeiul juridic al prestației lipsește ab initio; (2) desființarea ulterioară a actului juridic cu efect retroactiv (e.g., nulitate, rezoluțiune, resciziune), situație în care baza legală a prestației este invalidată retroactiv, impunând repunerea părților în situația anterioară; și (3) imposibilitatea de executare a obligațiilor inițiale din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit sau a unui eveniment asimilat, care împiedică continuarea raportului juridic. Al doilea alineat abordează specific situațiile în care o prestație a fost executată în considerarea unei cauze viitoare care nu s-a înfăptuit (causa non secuta), de exemplu, o condiție suspensivă ce nu se realizează. În aceste cazuri, restituirea este, de asemenea, datorată, cu excepția situației în care cel ce a prestat a acționat cu știința imposibilității realizării cauzei sau a împiedicat în mod conștient înfăptuirea acesteia. În fine, alineatul al treilea prevede că obligația de restituire beneficiază de garanțiile constituite pentru plata obligației inițiale, subliniind caracterul accesoriu al acestor garanții și asigurând securitatea juridică a creditorului obligației de restituire. Articolul 1635 constituie piatra de temelie a regimului juridic al restituirii prestațiilor în dreptul civil român, având ca scop restabilirea echilibrului patrimonial al părților afectate.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.