(1)Debitorul este liberat atunci

când obligaţia sa nu mai poate fi executată din cauza unei forţe

majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora,

produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.

(2)Debitorul este, de asemenea,

liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu

ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligaţiei din

cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în

care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.

(3)Atunci când imposibilitatea este

temporară, executarea obligaţiei se suspendă pentru un termen

rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările

evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.

(4)Dovada imposibilităţii

de executare revine debitorului.

(5)Debitorul trebuie să

notifice creditorului existenţa evenimentului care provoacă

imposibilitatea de executare a obligaţiilor. Dacă notificarea nu

ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a

cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare,

debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.

(6)Dacă obligaţia are ca

obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită

de executare.

TITLUL VIII:Restituirea prestaţiilor

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale