(1)Remiterea de datorie

făcută debitorului principal liberează pe fideiusor, ca şi

pe oricare alte persoane ţinute pentru el.

(2)Remiterea de datorie

consimţită în favoarea fideiusorului nu liberează pe debitorul

principal.

(3)Dacă remiterea de datorie

este convenită cu unul dintre fideiusori, ceilalţi rămân

obligaţi să garanteze pentru tot, cu includerea părţii

garantate de acesta, numai dacă au consimţit expres la exonerarea

lui.

(4)Prestaţia pe care a primit-o

creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligaţia de

garanţie se impută asupra datoriei, profitând, în proporţia

valorii acelei prestaţii, atât debitorului principal, cât şi celorlalţi

fideiusori.

CAPITOLUL V:Imposibilitatea fortuită de

executare