Art. 1632: Garanţii

Art. 1164 - Modurile de stingere a obligațiilor; Art. 1626 - Remiterea de datorie; Art. 1627 - Proba remiterii de datorie; Art. 2323 - Domeniul de aplicare al privilegiilor; Art. 2343 - Caracterele ipotecii; Art. 2428 - Cauzele de stingere a ipotecii; Art. 2429 - Efectele stingerii ipotecii

Articolul 1632 din Codul Civil statuează un principiu fundamental în materia garanțiilor reale, clarificând distincția dintre o garanție accesorie (privilegiu sau ipotecă) și obligația principală pe care aceasta o asigură. Textul legal stabilește o non-prezumție: renunțarea expresă a creditorului la privilegiul său sau la ipotecă nu implică, prin ea însăși, intenția acestuia de a remite datoria principală. Această dispoziție subliniază caracterul accesoriu al garanțiilor reale, dar, în același timp, protejează creditorul, împiedicând ca un act de renunțare la o simplă garanție să fie interpretat automat ca o renunțare la creanța însăși. Pentru ca o remitere de datorie să fie valabilă, intenția creditorului de a stinge obligația principală trebuie să fie clară și neechivocă, neputând fi dedusă exclusiv din renunțarea la dreptul accesoriu. Articolul contribuie la securitatea juridică a raporturilor obligaționale, separând soarta garanțiilor de cea a debitului garantat, în absența unei manifestări de voință exprese și specifice privind remiterea creanței.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.