Art. 16: Vinovăţia

Art. 14 - Buna-credinţă; Art. 15 - Abuzul de drept; Art. 630 - Răspunderea pentru prejudiciile cauzate; Art. 1270 - Forța obligatorie; Art. 1324 - Nulitatea; Art. 1349 - Răspunderea delictuală; Art. 1357 - Condiţiile răspunderii; Art. 1359 - Culpa; Art. 1381 - Răspunderea pentru fapta proprie; Art. 1530 - Clauza penală; Art. 1548 - Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei de a face

Articolul 16 din Codul Civil definește vinovăția, elementul subiectiv esențial al răspunderii civile, cu excepția cazurilor de răspundere obiectivă, independentă de culpă. Articolul consacră cele două forme ale vinovăției: intenția și culpa. Intenția este definită în dubla sa modalitate: directă (autorul urmărește rezultatul) și indirectă sau eventuală (autorul, deși nu urmărește rezultatul, acceptă posibilitatea producerii lui). Culpa este, la rândul său, reglementată în două modalități: culpa cu prevedere (ușurința), când autorul prevede rezultatul dar consideră, fără temei, că nu se va produce, și culpa fără prevedere (neglijența), când autorul nu prevede rezultatul, deși trebuia și putea să o facă. Articolul introduce și o definiție a culpei grave, un criteriu de apreciere a gravității faptei, relevant în diverse materii (de ex., contractual). Alineatul (4) statuează un principiu fundamental: ori de câte ori legea cere simpla culpă pentru angajarea răspunderii, această condiție este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție, conform adagiului 'in eo quod plus est, semper inest et minus' (cine poate mai mult, poate și mai puțin).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.