(1)Debitorul se află de drept

în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului

stabilit pentru executare produce un asemenea efect.

(2)

De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile

anume prevăzute de lege, precum şi atunci când:

a)obligaţia

nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care

debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat,

deşi exista urgenţă;

b)prin

fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a

obligaţiei sau când a încălcat o obligaţie de a nu face;

c)debitorul

şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor

intenţia de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o

obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează

să îşi execute obligaţia în mod repetat;

d)nu a fost executată obligaţia de a plăti o

sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei

întreprinderi;

e)obligaţia

se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

(3)În cazurile prevăzute la

alin. (1) şi (2), dacă obligaţia devine scadentă după

decesul debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât

după trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau,

după caz, de la data notificării curatorului desemnat în

condiţiile art. 1.136.

(4)Cazurile în care debitorul se

află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Orice

declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră

nescrisă.