(1)Remiterea voluntară a
înscrisului original constatator al creanţei, făcută de creditor
către debitor, unul din codebitori sau fideiusor, naşte
prezumţia stingerii obligaţiei prin plată. Proba contrară revine
celui interesat să dovedească stingerea obligaţiei pe altă
cale.
(2)Dacă înscrisul original
remis voluntar este întocmit în formă autentică, creditorul are
dreptul să probeze că remiterea s-a făcut pentru un alt motiv
decât stingerea obligaţiei.
(3)Se prezumă, până la
proba contrară, că intrarea persoanelor menţionate la alin. (1)
în posesia înscrisului original al creanţei s-a făcut printr-o
remitere voluntară din partea creditorului.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 1503 din Codul Civil reglementează prezumția de plată care rezultă din remiterea voluntară a înscrisului original al creanței de către creditor debitorului, unui codebitor sau fideiusor. Această prezumție este o prezumție legală relativă (juris tantum), ceea ce înseamnă că poate fi răsturnată prin proba contrară. Justificarea acestei prezumții se găsește în ideea că un creditor prudent nu ar ceda în mod voluntar titlul care atestă creanța sa dacă aceasta nu ar fi fost stinsă prin plată sau un alt mod de executare. Alineatul (1) stabilește regula generală, conform căreia remiterea voluntară a înscrisului original generează prezumția stingerii obligației prin plată, sarcina probei pentru un alt mod de stingere revenind celui interesat. Alineatul (2) introduce o nuanță importantă pentru situația în care înscrisul original este întocmit în formă autentică: în acest caz, creditorul beneficiază de un regim probatoriu mai permisiv, având dreptul să dovedească că remiterea s-a făcut pentru un alt scop decât stingerea obligației. Aceasta reflectă forța probantă superioară a actului autentic. În fine, alineatul (3) instituie o a doua prezumție relativă, conform căreia simpla posesie a înscrisului original de către debitor (sau persoanele menționate la alin. 1) se prezumă a fi rezultatul unei remiteri voluntare din partea creditorului, nu a unei obțineri ilicite sau întâmplătoare. Acest articol este esențial pentru înțelegerea regimului probatoriu al stingerii obligațiilor, făcând o distincție clară între remiterea de datorie (care este o liberalitate) și prezumția de plată bazată pe posesia titlului.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.