Art. 1501: Prezumţia executării prestaţiei accesorii

Art. 1469 - Definiția plății; Art. 1499 - Dovada plății; Art. 1500 - Imputația plății; Art. 1502 - Prezumţia plăţii rentei; Art. 1535 - Dobânda; Art. 1538 - Clauza penală; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile; Art. 2514 - Prezumțiile legale

Articolul 1501 din Codul Civil instituie o prezumție legală relativă ('praesumptio iuris tantum') privind stingerea obligațiilor accesorii, odată cu confirmarea plății obligației principale. Fundamentul acestei prezumții îl constituie principiul `accessorium sequitur principale` (accesoriul urmează principalul). Astfel, existența unei chitanțe care atestă primirea prestației principale generează prezumția că și prestațiile accesorii (cum ar fi dobânzile, penalitățile, cheltuielile sau comisioanele aferente) au fost, de asemenea, executate. Această normă are implicații semnificative asupra sarcinii probei: creditorul, care a emis chitanța pentru prestația principală, va trebui să dovedească, la rândul său, neexecutarea prestațiilor accesorii pentru a răsturna această prezumție. Dispoziția are un rol important în simplificarea raporturilor juridice și în asigurarea securității dinamice a circuitului civil, evitând litigii ulterioare referitoare la accesorii după recunoașterea stingerii obligației principale.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.