Art. 1491: Plata făcută cu bunul altuia

Art. 14 - Buna-credinţă; Art. 1225 - Obiectul obligației; Art. 1471 - Validitatea plății; Art. 1478 - Debitorul trebuie să fie proprietarul bunului; Art. 1530 - Noţiune (daune-interese); Art. 1531 - Repararea integrală a prejudiciului; Art. 1635 - Restituirea prestațiilor

Articolul 1491 din Codul Civil reglementează consecințele juridice ale plății efectuate cu un bun ce nu aparține debitorului sau de care acesta nu poate dispune. Alineatul (1) stabilește că debitorul nu poate solicita restituirea bunului predat creditorului decât cu condiția angajamentului ferm de a executa prestația datorată cu un alt bun asupra căruia are un drept de dispoziție valabil. Această prevedere protejează interesul creditorului de a primi o plată conformă și validă, limitând dreptul debitorului de a invoca viciul propriu al plății pentru a obține bunul înapoi fără a-și îndeplini obligația. Alineatul (2) conferă creditorului de bună-credință o opțiune: acesta poate restitui bunul primit și, dacă este cazul, poate solicita daune-interese pentru prejudiciul suferit. Această dispoziție subliniază protecția acordată creditorului diligent, care nu trebuie să suporte consecințele unei prestații necorespunzătoare, având posibilitatea de a se elibera de bunul viciat și de a fi despăgubit. Articolul 1491 completează principiul general al validității plății prevăzut la art. 1478 C.civ., conform căruia debitorul trebuie să fie proprietarul bunului plătit sau să aibă dreptul de a dispune de acesta. El oferă soluții pentru situațiile în care acest principiu nu este respectat, echilibrând interesele părților implicate în executarea obligației.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.