Art. 1482: Obligaţia de a preda bunuri individual determinate
📅 Articol actualizat la zi: Ianuarie 2026
(1)Debitorul unui bun individual
determinat este liberat prin predarea acestuia în starea în care se afla la
momentul naşterii obligaţiei.
(2)Dacă însă, la data
executării, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis ori
cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în mod liber,
obligaţia debitorului nu se stinge, dispoziţiile art. 1.230 aplicându-se
în mod corespunzător.
Articole Conexe / Referințe
Art. 1230 - Obiectul aparţinând altei persoane; Art. 1481 - Obligaţia de a da; Art. 1272 - Conţinutul contractului; Art. 1273 - Transferul drepturilor reale; Art. 1516 - Dreptul la executare silită; Art. 1521 - Neexecutarea culpabilă. Daune-interese; Art. 1530 - Punerea în întârziere; Art. 1650 - Noţiune (contractul de vânzare); Art. 1673 - Obligaţia de predare (la vânzare); Art. 1674 - Starea bunului (la vânzare)
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriArticolul 1482 din Codul Civil reglementează în detaliu obligația esențială de a preda un bun individual determinat, o situație frecvent întâlnită în contracte translative de proprietate, cum ar fi vânzarea sau donația. Paragraful (1) consacră principiul fundamental al identității prestației (*dare rem ipsam*), statuând că debitorul se consideră liberat prin remiterea bunului exact, în starea în care se afla la momentul nașterii obligației. Această prevedere este crucială pentru determinarea momentului transferului riscurilor și a responsabilității pentru deteriorarea bunului.
Paragraful (2) introduce o nuanță importantă, abordând o situație specifică de neexecutare. Acesta stipulează că, dacă la momentul scadenței, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis sau cedat, ori nu are capacitatea de a dispune liber de bun (de exemplu, bunul este sechestrat, ipotecat fără acordul creditorului ipotecar, sau face obiectul unei interdicții de înstrăinare), obligația sa nu se stinge. În astfel de cazuri, se aplică prin analogie dispozițiile Art. 1230 C. Civ., care tratează problema obiectului obligației aparținând unui terț. Această trimitere subliniază că, deși un contract având ca obiect bunul altuia este, în principiu, valabil, debitorul își asumă obligația de rezultat de a dobândi ulterior proprietatea sau de a asigura transmiterea efectivă a dreptului. Eșecul în îndeplinirea acestei condiții atrage neexecutarea obligației și, implicit, angajarea răspunderii contractuale a debitorului.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol