(1)Plata făcută cu

bună-credinţă unui creditor aparent este valabilă, chiar

dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul

creditor.

(2)Creditorul aparent este

ţinut să restituie adevăratului creditor plata primită,

potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestaţiilor.