Art. 1466: Stingerea obligaţiei

Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1274 - Riscul contractului; Art. 1351 - Forța majoră și cazul fortuit; Art. 1516 - Executarea silită a obligațiilor; Art. 1521 - Punerea în întârziere a debitorului; Art. 1522 - Punerea de drept în întârziere; Art. 1530 - Condițiile răspunderii contractuale; Art. 1535 - Cauzele de exonerare

Articolul 1466 din Codul Civil reglementează una dintre cele mai importante modalități de stingere a obligațiilor: imposibilitatea fortuită de executare. Această dispoziție legală prevede că o obligație se stinge de drept în situația în care toate prestațiile la care debitorul este ținut devin obiectiv și absolut imposibil de realizat. Condițiile cumulative pentru operarea acestei cauze de stingere sunt, în esență, trei: 1) imposibilitatea trebuie să fie obiectivă și absolută, adică prestația să nu poată fi executată de nicio persoană rezonabilă, nu doar de debitorul în cauză; 2) imposibilitatea trebuie să survină fără culpa debitorului, fiind, de regulă, rezultatul unui caz de forță majoră sau al unui caz fortuit (conform Art. 1351 și Art. 1535 C. civ.), evenimente exterioare, imprevizibile și insurmontabile; 3) imposibilitatea trebuie să intervină înainte ca debitorul să fi fost pus în întârziere. Această ultimă condiție este crucială, deoarece punerea în întârziere (Art. 1521 C. civ.) are ca efect, printre altele, transferul riscului pieirii fortuite a prestației asupra debitorului, cu excepția cazului în care acesta dovedește că prestația ar fi pierit oricum la creditor. Articolul se corelează, de asemenea, cu regimul general al răspunderii contractuale (Art. 1530 C. civ.) și al riscului în contractele sinalagmatice (Art. 1274 C. civ.), stabilind o excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor (Art. 1270 C. civ.) atunci când executarea devine imposibilă din cauze neimputabile debitorului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.