Art. 1424: Prezumţia de divizibilitate. Excepţii

Art. 1421 - Obiectul obligației; Art. 1422 - Obiecte divizibile şi obiecte indivizibile; Art. 1423 - Indivizibilitatea; Art. 1425 - Efectele indivizibilităţii între creditor şi debitori; Art. 1426 - Efectele indivizibilităţii între debitori şi creditor; Art. 1427 - Moştenitorii debitorului; Art. 1428 - Moştenitorii creditorului; Art. 1429 - Solidaritatea

Articolul 1424 din Codul Civil instituie principiul fundamental al divizibilității obligațiilor, stipulând că acestea sunt divizibile „de plin drept”, adică prin însăși natura lor și efectul legii, fără a fi necesară o stipulație expresă în acest sens. Această divizibilitate operează ca o prezumție legală relativă (iuris tantum), putând fi răsturnată prin proba contrarie. Textul legal stabilește, de asemenea, cele două excepții principale de la acest principiu: 1) Indivizibilitatea convențională (voluntară), care rezultă dintr-o stipulație expresă a părților, indiferent de natura obiectului obligației. 2) Indivizibilitatea naturală (obiectivă), determinată de natura intrinsecă a obiectului obligației, care nu este susceptibil de divizare, fie materială (ex: predarea unui animal viu), fie intelectuală (ex: prestarea unei opere artistice, în cazul căreia divizarea ar altera esența sau utilitatea prestației). Această distincție este esențială pentru a înțelege regimul juridic aplicabil obligațiilor cu pluralitate de subiecte, contrastând cu regimul solidarității, care presupune o obligație la plata întregii creanțe de către oricare debitor.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.