Art. 1366: Răspunderea minorului şi a persoanei care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială
📅 Articol actualizat la zi: Ianuarie 2026
(1)Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana care beneficiază de tutela specială nu răspunde de prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedeşte discernământul său la data săvârşirii faptei.
(2)Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedeşte că a fost lipsit de discernământ la data săvârşirii faptei.
(3)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi persoanei care beneficiază de tutelă specială, iar prevederile alin. (2) şi persoanei care beneficiază de consiliere judiciară.
Articole Conexe / Referințe
Art. 34 - Capacitatea de exercițiu; Art. 38 - Minorul sub 14 ani; Art. 40 - Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani; Art. 41 - Persoana pusă sub interdicție judecătorească; Art. 43 - Consilierea judiciară; Art. 44 - Tutela specială; Art. 1349 - Răspunderea delictuală; Art. 1357 - Condițiile răspunderii; Art. 1372 - Răspunderea părinților; Art. 1373 - Răspunderea pentru fapta persoanei aflate sub supraveghere; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriArticolul 1366 din Codul Civil reglementează un regim special al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a minorilor și a persoanelor care beneficiază de măsuri de ocrotire, având ca pivot conceptul de discernământ. Distincția fundamentală se realizează în funcție de vârsta minorului sau de măsura de ocrotire instituită pentru adult. Pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și pentru persoana căreia i s-a instituit tutelă specială, legea instituie o prezumție relativă (iuris tantum) de lipsă a discernământului. Aceasta înseamnă că, pentru ca aceștia să răspundă civil, sarcina probei existenței discernământului la momentul săvârșirii faptei revine victimei (persoanei prejudiciate). În antiteză, pentru minorul care a împlinit vârsta de 14 ani și pentru persoana aflată sub consiliere judiciară, operează o prezumție relativă de existență a discernământului. În această situație, minorul sau persoana respectivă va răspunde pentru prejudiciul cauzat, cu excepția cazului în care reușește să dovedească, la rândul său, că a fost lipsit de discernământ în momentul comiterii faptei. Această reglementare detaliază condițiile imputabilității faptei ilicite, stabilind o derogare de la regulile generale privind sarcina probei discernământului în materia răspunderii civile delictuale și completează cadrul normativ al capacității delictuale.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol