Art. 1347: Condiţiile şi întinderea restituirii
📅 Articol actualizat la zi: Ianuarie 2026
(1)Restituirea nu este datorată
decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării
instanţei.
(2)Cel care s-a îmbogăţit
este obligat la restituire, în condiţiile prevăzute la art. 1.639
şi următoarele.
Articole Conexe / Referințe
Art. 1345 - Îmbogăţirea fără justă cauză (Noțiune); Art. 1346 - Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză; Art. 1635 - Restituirea prestaţiilor (Noţiune); Art. 1639 - Restituirea prestaţiilor (Condiţiile restituirii); Art. 1640 - Restituirea prestaţiilor (Obiectul restituirii); Art. 1641 - Restituirea prestaţiilor (Restituirea bunului); Art. 1642 - Restituirea prestaţiilor (Pierderea totală sau deteriorarea bunului); Art. 1643 - Restituirea prestaţiilor (Fructele şi cheltuielile); Art. 1644 - Restituirea prestaţiilor (Cazuri speciale de restituire); Art. 1645 - Restituirea prestaţiilor (Restituirea în caz de bună-credinţă); Art. 1646 - Restituirea prestaţiilor (Restituirea în caz de rea-credinţă)
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriArticolul 1347 din Codul Civil stabilește două principii fundamentale ale acțiunii în îmbogățire fără justă cauză. Primul, consacrat în alineatul (1), impune o condiție esențială pentru restituire: îmbogățirea trebuie să subziste în patrimoniul celui îmbogățit la momentul sesizării instanței. Aceasta reflectă caracterul subsidiar al acțiunii *de in rem verso*, care nu vizează o sancțiune, ci o corecție a unui dezechilibru patrimonial. Dacă îmbogățirea a dispărut complet fără a se regăsi într-o altă formă sau echivalent în patrimoniul pârâtului, acțiunea nu mai poate fi exercitată pe acest temei. Al doilea principiu, prevăzut de alineatul (2), reglementează întinderea obligației de restituire, trimițând la normele generale privind restituirea prestațiilor (Art. 1639 și următoarele NCC). Această trimitere asigură coerența și uniformitatea regimului juridic al restituirii, indiferent de cauza care a generat-o (nulitate, rezoluțiune, îmbogățire fără justă cauză etc.). Astfel, se aplică regulile privind restituirea în natură sau prin echivalent, precum și aspectele legate de fructe, cheltuieli și incidența bunei sau relei-credințe a celui îmbogățit. Doctrina și jurisprudența au stabilit că restituirea nu poate depăși valoarea celei mai mici dintre cele două valori: îmbogățirea (profitul pârâtului) și sărăcirea (pierderea reclamantului).
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol