Art. 1295: Temeiul reprezentării

Art. 43 - Reprezentarea persoanei juridice; Art. 182 - Capacitatea de a încheia acte juridice; Art. 184 - Actele juridice încheiate de tutore; Art. 195 - Întinderea puterilor curatorului; Art. 1269 - Noțiunea de reprezentare; Art. 1270 - Condițiile reprezentării; Art. 1271 - Excesul și deturnarea de putere; Art. 1272 - Ratificarea; Art. 1273 - Declarația de substituire a mandatarului; Art. 2009 - Noțiunea contractului de mandat; Art. 2011 - Mandatul cu și fără reprezentare; Art. 2013 - Întinderea mandatului; Art. 2017 - Mandatul special și general; Art. 2030 - Obligațiile mandatarului

Articolul 1295 din Codul Civil român stabilește cele trei surse distincte prin care se poate constitui puterea de reprezentare: legea, actul juridic (convențional) și hotărârea judecătorească. Această clasificare este fundamentală pentru înțelegerea regimului juridic al reprezentării. Reprezentarea legală este impusă de normele imperative ale legii, având ca scop protejarea intereselor unor persoane lipsite de capacitate de exercițiu (ex: părinții pentru minori, tutorele pentru interzisul judecătoresc) sau funcționarea anumitor entități (ex: organele persoanei juridice). Reprezentarea convențională este cea mai răspândită formă, izvorând dintr-un acord de voințe, cel mai adesea printr-un contract de mandat. În acest caz, limitele și întinderea puterii de reprezentare sunt determinate de voința părților. În fine, reprezentarea judiciară este dispusă de instanța de judecată printr-o hotărâre, de obicei în cazuri speciale, când o persoană nu își poate exercita singură drepturile sau când legea impune o astfel de intervenție (ex: numirea unui administrator provizoriu). Indiferent de izvorul său, reprezentarea permite încheierea de acte juridice de către reprezentant în numele și pe seama reprezentatului, producând efecte direct în patrimoniul acestuia din urmă, conform principiului științific al reprezentării.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.