Art. 1292: Proba simulaţiei

Art. 1289 - Noțiunea simulației; Art. 1290 - Efectele simulației între părți; Art. 1291 - Efectele simulației față de terți; Art. 1194 - Actul secret; Art. 1197 - Liberatatea probei; Art. 1198 - Proba contra unui înscris; Art. 1235 - Cauza; Art. 1236 - Obiectul; Art. 1238 - Condiții esențiale pentru validitatea contractului; Art. 1247 - Nulitatea relativă; Art. 1248 - Nulitatea absolută; Art. 1555 - Acțiunea pauliană; Art. 2500 - Noțiunea de probă; Art. 2502 - Obiectul probei; Art. 2503 - Mijloacele de probă; Art. 2506 - Sarcina probei; Art. 2508 - Prezumțiile legale

Articolul 1292 din Codul Civil reglementează regimul probatoriu al simulației, stabilind o distincție esențială între terți (inclusiv creditori) și părțile contractante. Pentru terți și creditori, care sunt străini de convenția secretă și nu au posibilitatea de a-și preconstitui probe scrise împotriva actului aparent, se aplică principiul libertății absolute a probei. Aceștia pot dovedi simulația cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori, prezumții simple), soluție menită să le protejeze interesele de eventualele efecte frauduloase ale actului secret. În schimb, pentru părțile contractante, regula generală impune proba simulației prin înscris (contraînscrisul). Cu toate acestea, articolul introduce o excepție fundamentală: părțile pot invoca simulația cu orice mijloc de probă doar atunci când pretind că aceasta are un caracter ilicit (de exemplu, o cauză sau un obiect ilicit, sau o fraudă la lege). Această derogare de la dreptul comun al probei este justificată de necesitatea de a nu bloca dezvăluirea și sancționarea actelor juridice contrare ordinii publice sau bunelor moravuri, chiar și între părțile care le-au încheiat.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.