Art. 1274: Riscul în contractul translativ de proprietate
📅 Articol actualizat la zi: Ianuarie 2026
(1)În lipsă de stipulaţie
contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne
în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea
a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului,
debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie,
iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie.
(2)Cu toate acestea, creditorul pus
în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera
chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă
obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.
Articole Conexe / Referințe
Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1272 - Conținutul contractului; Art. 1470 - Dreptul de retenție; Art. 1475 - Efectele obligației de a da; Art. 1516 - Executarea silită a obligațiilor; Art. 1521 - Punerea în întârziere a debitorului; Art. 1522 - Punerea în întârziere a creditorului; Art. 1650 - Contractul de vânzare; Art. 1659 - Transferul proprietății și al riscurilor; Art. 2560 - Noțiune (caz fortuit și forță majoră)
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriArticolul 1274 din Codul Civil reglementează un aspect fundamental al contractelor translative de proprietate, cel al suportării riscului pieirii fortuite a bunului. Deși, în principiu, transferul proprietății operează prin simplul acord de voințe (solo consensu), legea introduce o derogare semnificativă de la vechiul principiu 'res perit domino' (lucrul piere în sarcina proprietarului). Astfel, regula generală stabilită la alin. (1) este că, în lipsa unei stipulații contrare, riscul contractului (adică riscul pieirii fortuite a bunului) rămâne în sarcina debitorului obligației de predare (cel care trebuie să livreze bunul), atâta timp cât bunul nu a fost predat efectiv. Această soluție este justificată prin faptul că cel care deține bunul este în măsură să-i asigure paza și conservarea. Consecința pieirii fortuite este că debitorul predării pierde dreptul la contraprestație, fiind obligat la restituirea celei deja primite. Alin. (2) introduce o excepție importantă de la această regulă: riscul trece asupra creditorului (dobânditorului) în momentul în care acesta este pus în întârziere pentru nepreluarea bunului (mora creditoris). În acest caz, creditorul în culpă nu se poate exonera, chiar dacă ar demonstra că bunul ar fi pierit indiferent de respectarea termenului de predare. Articolul subliniază caracterul supletiv al dispozițiilor, permițând părților să deroge prin acord de la aceste reguli de repartizare a riscului.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol