Art. 1252: Prezumţia de nulitate relativă

Art. 1179 - Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului; Art. 1246 - Noţiune (Nulitatea); Art. 1247 - Nulitatea absolută; Art. 1248 - Nulitatea relativă; Art. 1249 - Cauzele de nulitate absolută; Art. 1250 - Cauzele de nulitate relativă; Art. 1251 - Confirmarea contractului anulabil; Art. 1253 - Termenele de prescripţie (nulitatea relativă); Art. 1254 - Efectele nulităţii

Articolul 1252 din Codul Civil instituie o prezumție fundamentală în dreptul contractelor, conform căreia, în situațiile de incertitudine legislativă privind natura nulității, contractul este prezumat a fi lovit de nulitate relativă (anulabil). Această normă reflectă principiul *favor negotii*, în sensul salvgardării pe cât posibil a actului juridic și al aplicării sancțiunii celei mai blânde. Nulitatea relativă sancționează, de regulă, nerespectarea unor norme juridice menite să protejeze un interes individual, particular, în timp ce nulitatea absolută intervine atunci când se încalcă o dispoziție legală ce apără un interes general, public. Prin această prezumție, legiuitorul înlătură ambiguitățile, stabilind un regim juridic mai permisiv, care permite confirmarea actului anulabil și este supus unui termen de prescripție, spre deosebire de nulitatea absolută, care este imprescriptibilă și nu poate fi confirmată. Astfel, articolul 1252 acționează ca o regulă subsidiară de interpretare, aplicabilă în absența unei calificări exprese sau neechivoce a nulității de către lege.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.