Art. 1249: Prescripţia

Art. 1246 - Noțiunea și regimul juridic al nulității; Art. 1247 - Nulitatea absolută; Art. 1248 - Nulitatea relativă; Art. 1250 - Efectele nulității; Art. 1251 - Confirmarea actului anulabil; Art. 2500 - Noțiunea prescripției extinctive; Art. 2501 - Domeniul de aplicare; Art. 2504 - Începutul prescripției; Art. 2506 - Cursul prescripției; Art. 2507 - Suspendarea prescripției

Articolul 1249 din Codul Civil reglementează un aspect fundamental al regimului juridic al nulităților, respectiv incidența prescripției extinctive asupra acțiunilor în anulare. În cazul nulității absolute, al cărei regim este guvernat de interesul general, alineatul (1) stabilește principiul imprescriptibilității acțiunii în constatarea sau declararea acesteia, putând fi invocată oricând, atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție. Această soluție subliniază gravitatea viciilor care atrag nulitatea absolută și protecția ordinii publice și a bunelor moravuri. Pe de altă parte, nulitatea relativă, sancțiune instituită în interesul particular al unei părți, este supusă termenului general de prescripție, în conformitate cu alineatul (2). O excepție esențială de la această regulă este introdusă prin aceeași prevedere, consacrând imprescriptibilitatea excepției de nulitate relativă. Astfel, partea căreia i se solicită executarea unui contract afectat de o cauză de nulitate relativă poate opune oricând această nulitate, chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare. Rațiunea acestei soluții constă în asigurarea unei apărări eficiente a părții vătămate și în evitarea situațiilor în care, prin invocarea tardivă a acțiunii, s-ar ajunge la executarea unor acte juridice nule.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.