Art. 1248: Nulitatea relativă

Art. 1246 - Noțiunea (generală a nulității); Art. 1247 - Nulitatea absolută (pentru comparație); Art. 1249 - Invocarea nulităţii; Art. 1250 - Efectele nulității; Art. 1251 - Condițiile confirmării; Art. 1252 - Efectele confirmării; Art. 1253 - Restituirea prestațiilor; Art. 1255 - Termenul de prescripție (pentru acțiunea în anulare); Art. 1207 - Eroarea (cauză de nulitate relativă); Art. 1214 - Dolul (cauză de nulitate relativă); Art. 1216 - Violența (cauză de nulitate relativă); Art. 1221 - Leziunea (cauză de nulitate relativă); Art. 1180 - Consimţământul (legătura cu viciile de consimțământ)

Articolul 1248 din Codul Civil definește și reglementează nulitatea relativă, o sancțiune de drept civil aplicabilă actelor juridice încheiate cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes individual, particular. Aceasta se distinge fundamental de nulitatea absolută, care sancționează încălcarea unei norme de ordine publică. Caracteristicile esențiale ale nulității relative, conform acestui articol, sunt următoarele: (1) Contractul afectat de o cauză de nulitate relativă este 'anulabil', ceea ce înseamnă că își produce efectele până la momentul anulării sale pe cale judecătorească. (2) Acțiunea în anulare poate fi invocată exclusiv de persoana al cărei interes particular este protejat prin norma legală încălcată (principiul relativității nulității). (3) Instanța de judecată nu poate invoca din oficiu nulitatea relativă, fiind obligată să se pronunțe doar în limita cererii părții interesate. (4) Cel mai important aspect distinctiv este că actul juridic anulabil este susceptibil de 'confirmare', adică de o manifestare de voință expresă sau tacită din partea titularului acțiunii în anulare, prin care acesta renunță la dreptul de a invoca nulitatea și validează actul, purjându-i viciul inițial.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.