Art. 1230: Bunurile care aparţin altuia

Art. 1225 - Obiectul contractului; Art. 1226 - Obiectul obligației; Art. 1227 - Lucruri viitoare; Art. 1233 - Vânzarea bunului altuia; Art. 1279 - Promisiunea de a contracta; Art. 1284 - Promisiunea faptei altuia; Art. 1516 - Neexecutarea culpabilă; Art. 1530 - Dreptul la daune-interese; Art. 1531 - Noțiunea de prejudiciu; Art. 1535 - Daune-interese moratorii în cazul obligațiilor de plată a unei sume de bani

Articolul 1230 din Codul Civil reglementează posibilitatea ca un contract să aibă ca obiect o prestație care vizează bunuri aparținând unui terț. Această prevedere reprezintă o derogare importantă de la principiul tradițional *nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet* (nimeni nu poate transfera altuia mai multe drepturi decât are el însuși), permițând asumarea unor obligații valabile referitoare la bunuri care nu se află în patrimoniul debitorului la momentul încheierii actului juridic. Articolul impune debitorului o obligație de rezultat, respectiv aceea de a procura bunurile de la terț și de a le transmite creditorului sau, alternativ, de a obține consimțământul terțului pentru transfer. Prin urmare, validitatea unui astfel de angajament nu este condiționată de calitatea de proprietar a debitorului. În situația în care debitorul nu își îndeplinește această obligație (nu reușește să dobândească bunul sau să obțină acordul terțului), el va răspunde pentru prejudiciile cauzate creditorului, angajând astfel o răspundere contractuală pentru neexecutarea prestației asumate. Această normă fundamentează regimul juridic al promisiunii vânzării bunului altuia și, în anumite condiții, al vânzării directe a bunului altuia, contribuind la flexibilitatea raporturilor juridice civile.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.