(1)Poate cere anularea contractului

partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse,

fără drept, de cealaltă parte sau de un terţ.

(2)Există violenţă

când temerea insuflată este de aşa natură încât partea

ameninţată putea să creadă, după împrejurări,

că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana,

onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent.

(3)Violenţa poate atrage

anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei

persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori

descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost

viciat.

(4)În toate cazurile, existenţa

violenţei se apreciază ţinând seama de vârsta, starea

socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia

s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a

putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului.