Art. 1212: Invocarea erorii cu bună-credinţă

Art. 14 - Buna-credinţă; Art. 15 - Abuzul de drept; Art. 1179 - Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului; Art. 1207 - Eroarea; Art. 1208 - Eroarea esenţială; Art. 1209 - Eroarea nescuzabilă; Art. 1216 - Nulitatea relativă; Art. 1254 - Nulitatea relativă

Articolul 1212 din Codul Civil instituie o limitare esențială a dreptului părții victime a unei erori de a solicita anularea actului juridic, sub imperiul principiului bunei-credințe. Norma impune ca invocarea erorii să nu contravină exigențelor bunei-credințe, consacrate la Art. 14 C. civ., transformând acest principiu fundamental într-un criteriu de validare a demersului de anulare. Practic, chiar dacă eroarea este esențială și determinantă, partea care o invocă trebuie să fi acționat ea însăși cu bună-credință, adică cu diligență rezonabilă și fără culpă proprie în producerea erorii, și să nu urmărească prin această invocare un scop abuziv sau să prejudicieze în mod nejustificat cealaltă parte care a fost de bună-credință. Acest articol acționează ca o clauză de echitate, prevenind ca dreptul de a invoca viciul de consimțământ să fie exercitat într-un mod care ar perturba stabilitatea și încrederea în raporturile juridice, fiind astfel în strânsă legătură cu interdicția abuzului de drept (Art. 15 C. civ.) și cu principiul protejării încrederii legitime.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.