Art. 1207: Eroarea

Art. 1182 - Condițiile esențiale pentru validitatea contractului; Art. 1204 - Condițiile de validitate ale consimțământului; Art. 1205 - Viciile de consimțământ; Art. 1208 - Dolul; Art. 1209 - Violența; Art. 1210 - Leziunea; Art. 1246 - Cauzele de nulitate; Art. 1248 - Nulitatea relativă; Art. 1250 - Efectele nulității; Art. 14 - Buna-credință; Art. 1272 - Conținutul contractului

Articolul 1207 din Codul Civil reglementează eroarea, un viciu de consimțământ ce afectează valabilitatea actului juridic civil, atrăgând sancțiunea nulității relative. Pentru a conduce la anularea contractului, eroarea trebuie să fie esențială și, cumulativ, cunoscută sau, după caz, trebuia să fie cunoscută de către cealaltă parte ca fiind determinantă pentru încheierea actului. Esențialitatea erorii este definită prin raportare la: a) natura sau obiectul contractului (error in negotio, respectiv error in corpore); b) identitatea sau o calitate esențială a obiectului prestației, ori o altă împrejurare considerată determinantă de părți (error in substantia); c) identitatea sau o calitate esențială a persoanei cu care se contractează, în cazul contractelor încheiate intuitu personae (error in persona). Eroarea de drept este considerată esențială doar dacă privește o normă juridică decisivă pentru voința părților. Pe de altă parte, eroarea asupra simplelor motive (error in re/causa remota) nu este, de regulă, esențială, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres caracterul hotărâtor al acestora. Condiția ca cealaltă parte să știe sau să fi trebuit să știe caracterul esențial al erorii este o noutate a Noului Cod Civil, având ca scop protejarea securității circuitului civil și a bunei-credințe.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.