(1)Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de

către instanţa de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere

definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin

convenţie, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru

motivele prevăzute la art. 120 alin. (2).

(2)Ascultarea minorului care a

împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.

(3)În lipsa unui tutore desemnat,

dacă instanţa de tutelă a constituit consiliul de familie,

numirea tutorelui se face, potrivit alin. (1), cu consultarea consiliului de

familie.

(4)Încheierea de numire se

comunică în scris tutorelui şi se afişează la sediul

instanţei de tutelă şi la primăria de la domiciliul

minorului.

(5)Drepturile şi îndatoririle

tutorelui încep de la data comunicării încheierii de numire.

(6)Între timp, instanţa de

tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului,

putând chiar să numească un curator special.