Art. 1164: Conţinutul raportului obligaţional

Art. 1165 - Izvoarele obligațiilor; Art. 1166 - Clasificarea obligațiilor; Art. 1167 - Obligațiile de a da, a face sau a nu face; Art. 1168 - Obligațiile de mijloace și de rezultat; Art. 1169 - Dreptul de gaj general al creditorilor; Art. 1170 - Obligațiile naturale; Art. 1225 - Prestația; Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1345 - Obligația de reparare a prejudiciului; Art. 1470 - Executarea silită; Art. 1471 - Condițiile executării silite; Art. 1516 - Executarea obligațiilor

Articolul 1164 din Codul Civil român oferă definiția fundamentală a obligației civile, statuând-o ca o 'legătură de drept' (vinculum iuris) ce operează între două subiecte de drept: debitorul (subiectul pasiv) și creditorul (subiectul activ). Această legătură implică, pe de o parte, datoria debitorului de a executa o anumită prestație și, pe de altă parte, dreptul corelativ al creditorului de a obține acea prestație. Definiția subliniază cele trei elemente esențiale ale raportului obligațional: subiectele (creditorul și debitorul), obiectul (prestația) și conținutul (dreptul de creanță al creditorului și datoria corelativă a debitorului). Prestația poate fi de a da (a constitui sau a transmite un drept real), de a face (a executa o lucrare, a presta un serviciu) sau de a nu face (o abstențiune). Acest articol constituie piatra de temelie pentru înțelegerea întregului regim juridic al obligațiilor, făcând distincția clară între dreptul real și dreptul de creanță și punând bazele forței obligatorii a raporturilor juridice.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.