Art. 1156: Situaţia creditorilor personali ai moştenitorilor
(1)Înainte de partajul succesoral,
creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia
din bunurile moştenirii.
(2)Creditorii personali ai
moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes
legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde
să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot
să intervină în procesul de partaj.
(3)Ceilalţi moştenitori
pot obţine respingerea acţiunii de partaj introduse de către
creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului
debitor.
(4)Creditorii pot solicita revocarea
partajului fără a fi obligaţi să dovedească frauda
copărtaşilor numai dacă, deşi au cerut să fie
prezenţi, partajul s-a realizat în lipsa lor şi fără
să fi fost convocaţi. În toate celelalte cazuri, acţiunea în
revocarea partajului rămâne supusă dispoziţiilor art. 1.562.
(5)Din bunurile moştenirii
atribuite la partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul
moştenitorului, creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu
preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului.
(6)Dispoziţiile alin. (5) sunt
aplicabile şi legatarilor cu titlu particular ori de câte ori obiectul
legatului nu constă într-un bun individual determinat.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol