(1)

Nu sunt supuse raportului:

a)donaţiile

pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi

făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior,

întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi;

b)donaţiile

deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate

prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte

că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât

scutirea de raport;

c)darurile

obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu

sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este

cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a

părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de

nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a

dispus altfel;

d)fructele

culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii

şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar

asupra bunului donat.

(2)De asemenea, raportul nu este

datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa

donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin

folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul

este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care

indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care

indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi

este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un

contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care

depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.