Art. 1108: Felurile acceptării

Art. 38 - Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice; Art. 43 - Minorul lipsit de capacitate de exerciţiu; Art. 44 - Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă; Art. 1100 - Dreptul de opţiune succesorală; Art. 1103 - Termenul de acceptare a moştenirii; Art. 1110 - Actele care nu atrag acceptarea moştenirii; Art. 1111 - Actele de conservare, supraveghere şi administrare provizorie; Art. 1240 - Forma actului juridic; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile

Articolul 1108 din Codul Civil clasifică acceptarea moștenirii în două forme: expresă și tacită, reflectând modul în care succesibilul își manifestă voința de a dobândi calitatea de moștenitor. Acceptarea expresă presupune o manifestare de voință explicită, neechivocă, realizată printr-un înscris autentic (act notarial) sau sub semnătură privată (de exemplu, o declarație scrisă). Simpla declarare verbală a intenției nu constituie o acceptare expresă validă. Decizia ICCJ nr. 58/2024 clarifică un aspect esențial, stabilind că acceptarea expresă a moștenirii de către un minor lipsit de capacitate de exercițiu este un act de dispoziție și necesită încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă, având în vedere impactul patrimonial al unui asemenea act. Pe de altă parte, acceptarea tacită rezultă din fapte sau acte concludente ale succesibilului, acte pe care acesta nu le-ar putea săvârși decât în calitatea sa de moștenitor. Aceste acte implică o dispoziție sau o administrare a bunurilor succesorale care depășește sfera actelor de conservare sau de administrare provizorie. Interpretarea naturii unui act ca fiind de acceptare tacită se face în concret, de la caz la caz, ținând cont de circumstanțele specifice și de intenția succesibilului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.