(1)Dispoziţiile testamentare

privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la

instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de

formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii.

(2)Instituţiile specializate nu

vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori

sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori

a certificatului de moştenitor care constată valabilitatea

dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, prevederile

referitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile.

(3)Instituţiile de credit au

obligaţia ca, la instituirea de către clienţii acestora a unei

dispoziţii testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea

acesteia în registrul prevăzut la art. 1046.