(1)Orice măsură de

ocrotire a persoanei fizice se stabileşte numai în interesul acesteia.

(2)La luarea unei măsuri de

ocrotire trebuie să se ţină seama de posibilitatea persoanei

fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini

obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile sale.

(3)Măsurile de ocrotire a majorului şi deciziile

cu privire la persoana sa asigură respectarea demnităţii, a

drepturilor şi libertăţilor acestuia, a voinţei, nevoilor

şi preferinţelor lui, precum şi salvgardarea autonomiei sale.

(4)Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse

pentru cel mai scurt termen posibil, numai în caz de necesitate, şi sunt

proporţionale şi individualizate în funcţie de gradul de

alterare a facultăţilor mintale, precum şi de

necesităţile persoanei ocrotite şi circumstanţele în care

aceasta se găseşte.

(5)Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai

în cazul în care instanţa apreciază că nu este suficientă

pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea măsurii

asistenţei pentru încheierea actelor juridice, aplicarea regulilor de

drept comun în materia reprezentării, a celor referitoare la drepturile

şi obligaţiile soţilor sau încuviinţarea unui mandat de

ocrotire încheiat de persoana în cauză.