Art. 1002: Dreptul de dispoziţie al instituitului

Art. 988 - Definiția liberalității reziduale; Art. 991 - Instituitul și substituitul; Art. 998 - Obligațiile instituitului; Art. 1001 - Drepturile instituitului asupra bunurilor dobândite prin liberalitate; Art. 1003 - Bunurile dobândite prin acte cu titlu gratuit; Art. 1004 - Subrogația reală cu titlu universal; Art. 1005 - Răspunderea instituitului; Art. 1034 - Legatul

Articolul 1002 din Codul Civil statuează un principiu fundamental al liberalităților reziduale, clarificând întinderea dreptului de dispoziție al instituitului (primul beneficiar). Spre deosebire de instituțiile similare din vechiul drept (precum substituția fideicomisară, restrânsă de interdicția pactelor asupra succesiunilor viitoare), liberalitatea reziduală, în viziunea Noului Cod Civil, conferă instituitului o autonomie considerabilă asupra bunurilor primite. Articolul subliniază că instituitul este liber să încheie acte juridice cu titlu oneros (vânzări, schimburi, etc.) cu privire la bunurile ce fac obiectul liberalității reziduale și, mai mult, are dreptul să rețină bunurile sau sumele obținute în urma acestor operațiuni. Această libertate de dispoziție prin acte oneroase diferențiază net liberalitatea reziduală de un simplu dezmembrământ al dreptului de proprietate și accentuează faptul că obligația de restituire către substituit (al doilea beneficiar) vizează doar ceea ce rămâne în patrimoniul instituitului la decesul acestuia, și nu un corp cert de bunuri. Norma trebuie interpretată în corelație cu Art. 1003 C.civ., care, prin contrast, limitează dreptul instituitului de a dispune cu titlu gratuit de bunurile primite.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.