Art. 1: Izvoarele dreptului civil

Art. 2 - Aplicarea în timp a legii civile; Art. 5 - Aplicarea generală şi obligatorie a legii civile; Art. 11 - Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri; Art. 14 - Buna-credinţă; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile; Art. 1166 - Obiectul contractului; Art. 1272 - Conţinutul contractului; Art. 1325 - Efectele nulității

Articolul 1 din Codul Civil român statuează o concepție pluralistă asupra izvoarelor dreptului civil, stabilind o ierarhie de aplicare a acestora. Legea reprezintă izvorul principal și are caracter imperativ. În absența unei reglementări legale, adică în cazul unei lacune legislative (hipoteza 'praeter legem'), rolul supletiv este preluat de uzanțe (obiceiul/cutuma și uzurile profesionale). Dacă nici acestea nu oferă o soluție, se recurge la analogia legii ('dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare'), iar în ultimă instanță, la principiile generale ale dreptului (analogia iuris). Importanța principiilor generale este esențială, acestea fundamentând întregul sistem juridic civil. În materiile deja reglementate de lege, uzanțele sunt aplicabile doar în măsura în care legea trimite expres la ele ('secundum legem'). Validitatea oricărei uzanțe este condiționată strict de conformitatea cu ordinea publică și bunele moravuri. Sarcina probei existenței și a conținutului uzanțelor incumbă părții care le invocă, existând însă o prezumție relativă ('juris tantum') pentru cele publicate în culegeri elaborate de entități sau organisme autorizate în domeniu.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.