(1)Regimul

incompatibilităţilor şi al conflictului de interese aplicabil

persoanelor care asigură conducerea autorităţilor administrative

autonome şi care au rang de ministru sau secretar de stat este cel

prevăzut de cartea I titlul IV din Legea nr.

161/2003

, cu

modificările şi completările ulterioare.

(2)Constatarea şi

sancţionarea stării de incompatibilitate şi a conflictului de

interese pentru persoanele care asigură conducerea autorităţilor

administrative autonome şi care au rang de ministru sau secretar de stat

se fac în condiţiile Legii nr.

176/2010

, cu modificările şi completările

ulterioare.

(3)Prin activităţi în

domeniul didactic pe care persoanele care asigură conducerea

autorităţilor administrative autonome şi care au rang de

ministru sau secretar de stat le pot desfăşura, în condiţiile

legislaţiei speciale privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a

funcţiilor publice, se înţeleg activităţile prevăzute

la art. 462 alin. (2).