Art. 619: Proiect-pilot privind organizarea concursului de ocupare a unor funcții publice vacante
(1)În
vederea implementării dispoziţiilor prevăzute la art. 467 alin.
(3) lit. a), la nivelul autorităţilor şi instituţiilor
publice autorităţile şi instituţiile publice în cadrul
cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385
alin. (1) şi (2), cu excepţia statutelor speciale stabilite în
condiţiile legii, se instituie un proiect-pilot de organizare a
concursului de ocupare a unor funcţii publice vacante.
(2)
Proiectul-pilot se derulează până la intrarea în vigoare a
prevederilor art. 467 alin. (3)-(9) din prezentul cod, pentru:
a)funcţiile
publice generale de grad profesional debutant din cadrul
autorităţilor şi instituţiile publice în cadrul cărora
sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1)
şi (2), cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale
în condiţiile legii;
b)funcţiile
publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici.
(3)Concursul pentru ocuparea
funcţiilor publice prevăzute la alin. (2) are la bază
principiile competiţiei, transparenţei, competenţei, precum
şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru
fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale.
(4)
Concursul pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute la
alin. (2) are două etape:
a)etapa
de recrutare, care constă în verificarea cunoştinţelor generale
şi competenţelor generale necesare ocupării unei funcţii
publice, realizată prin concurs naţional, organizat de Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici;
b)etapa
de selecţie, care constă în verificarea cunoştinţelor de
specialitate şi competenţelor specifice necesare ocupării unei
funcţii publice vacante, realizată prin concurs pe post.
(5)
Concursul pe post prevăzut la alin. (4) lit. b) se
organizează:
a)de
fiecare autoritate sau instituţie publică în cadrul cărora se
află funcţiile publice vacante prevăzute la alin. (2) lit. a);
b)de
comisia de concurs pentru înalţii funcţionari publici, pentru
funcţiile publice vacante prevăzute la alin. (2) lit. b).
(6)Anunţul privind organizarea
etapei prevăzute la alin. (4) lit. a) se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea a III-a, şi pe site-ul Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, cu cel puţin 30 de zile înainte de data
desfăşurării.
(7)Instituţiile şi
autorităţile publice înştiinţează Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici cu privire la organizarea
unui concurs pe post, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data
publicării anunţului de concurs.
(8)Anunţul privind organizarea
etapei prevăzute la alin. (4) lit. b) se publică pe pagina de
internet a instituţiei organizatoare şi pe site-ul Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu cel puţin 30 de zile
înainte de data desfăşurării concursului. Prin excepţie,
termenul de 30 de zile poate fi redus la 15 zile pentru concursul organizat în
vederea ocupării funcţiilor publice de debutant temporar vacante.
(9)Promovarea concursului
naţional prevăzut la alin. (4) lit. a) oferă numai dreptul de
participare la concursul pe post prevăzut la alin. (4) lit. b). Pot
participa la concursul pe post persoanele care au promovat concursul naţional,
pe o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării concursului
naţional.
(10)Normele privind organizarea şi
desfăşurarea proiectului-pilot al concursului de ocupare a unor
funcţii publice vacante şi modalitatea de previzionare a necesarului
de funcţii publice pentru organizarea proiectului-pilot sunt
prevăzute în anexa nr. 9.
(11)Numirea în funcţiile
publice prevăzute la alin. (2) lit. a) se face pe baza rezultatelor
concursului prevăzut la alin. (4) lit. b), în condiţiile legii.
(12)Pe întreaga durată a aplicării
proiectului-pilot, recrutarea şi selecţia în vederea ocupării
funcţiilor publice prevăzute la alin. (2) se fac prin concursul
prevăzut la alin. (4).
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol