Art. 611: Dispoziții tranzitorii privind funcția de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale
(1)Autorităţile
publice locale au obligaţia ca în termen de maximum 120 de zile de la data
intrării în vigoare a titlului II al părţii a VI-a să
aprobe structura organizatorică prin care se stabileşte funcţia
publică specifică de secretar general al
unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, prin transformarea
funcţiei publice generale de secretar al unităţii
administrativ-teritoriale, respectiv al subdiviziunii
administrativ-teritoriale.
(2)Funcţionarii publici care la
data aprobării structurii organizatorice potrivit alin. (1) sunt
numiţi în funcţiile publice generale de secretari ai
unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se
reîncadrează în maximum 30 de zile de la expirarea termenului
prevăzut la alin. (1) în funcţiile publice specifice de secretari
generali ai unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, cu
menţinerea drepturilor salariale prevăzute în Legea-cadru nr.
153/2017
, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3)Condiţiile de vechime în
specialitatea studiilor prevăzute la art. 468 alin. (2), precum şi
condiţiile de studii prevăzute la art. 465 alin. (3) nu se
aplică funcţionarilor publici care au îndeplinit condiţiile prevăzute
de lege pentru ocuparea funcţiei publice la data numirii pe durată
nedeterminată în funcţia publică.
(4)Funcţionarii publici care la
data aprobării structurii organizatorice în condiţiile alin. (1) sunt
numiţi pe perioadă determinată în funcţiile publice
generale de secretari ai unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale
se reîncadrează în funcţiile publice specifice de secretari generali
ai unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale până la
expirarea perioadei pentru care au fost numiţi.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol