Art. 60: Regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese aplicabil funcţiei de secretar de stat şi subsecretar de stat
(1)Regimul
incompatibilităţilor şi al conflictului de interese aplicabil
funcţiei de secretar de stat şi subsecretar de stat şi
funcţiilor asimilate acestora este cel prevăzut de cartea I titlul IV
din Legea nr.
161/2003
, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2)Constatarea şi
sancţionarea stării de incompatibilitate şi a conflictului de
interese pentru persoanele care ocupă funcţia de secretar de stat
şi subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora se fac în
condiţiile Legii nr.
176/2010
, cu modificările şi completările
ulterioare.
(3)Prin activităţi în
domeniul didactic pe care secretarii de stat, subsecretarii de stat şi
persoanele care ocupă funcţiile asimilate acestora le pot
desfăşura, în condiţiile legislaţiei speciale privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, se
înţeleg activităţile prevăzute la art. 462 alin. (2).
(4)Prevederile alin. (1)-(3) se
aplică şi corpului secretarilor de stat şi al consilierilor de
stat din aparatul de lucru al viceprim-ministrului, după caz.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol