Art. 529: Actul administrativ de numire în funcţia publică
(1)
Actul administrativ de numire în funcţia publică trebuie
să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)temeiul
legal al numirii, cu indicarea expresă a dispoziţiei legale, precum
şi a actelor doveditoare care stau la baza încadrării în textul de
lege;
b)temeiul
legal al stabilirii drepturilor salariale, cu indicarea expresă a
dispoziţiei legale;
c)numele
şi prenumele funcţionarului public;
d)denumirea
funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi,
după caz, grad profesional;
e)perioada
pentru care se dispune numirea în funcţia publică;
f)data
de la care urmează să exercite funcţia publică;
g)drepturile
salariale;
h)locul
de desfăşurare a activităţii;
i)durata
programului de lucru, respectiv raport de serviciu cu normă întreagă
sau raport de serviciu cu timp parţial.
j)modalitatea de desfăşurare a
activităţii în funcţia publică, respectiv la locul de
desfăşurare a activităţii sau, după caz, în regim de
telemuncă ori de muncă la domiciliu desfăşurată
potrivit art. 108-110 din Legea nr.
53/2003
, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2)Fişa postului aferentă
funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o
copie a acesteia se înmânează funcţionarului public.
(3)Prin excepţie de la
prevederile alin. (1) şi (2), actele administrative de numire în
funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici
care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuprind numai informaţiile
prevăzute la alin. (1) lit. a), c)-f) şi h). Drepturile salariale se
stabilesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite. În
acest caz, fişa postului se anexează actului administrativ prin care
se stabilesc drepturile salariale, iar o copie a acesteia se înmânează
înaltului funcţionar public.
(4)La intrarea în corpul
funcţionarilor publici, funcţionarul public depune jurământul de
credinţă în termen de 3 zile de la emiterea actului administrativ de
numire în funcţia publică. Jurământul are următoarea
formulă: "Jur să respect Constituţia, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect
şi fără părtinire legile ţării, să
îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică
în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi
să respect normele de conduită profesională şi civică.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Formula religioasă de încheiere
va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi
depus şi fără formula religioasă.
(5)Depunerea jurământului
prevăzut la alin. (4) se consemnează în scris. Refuzul depunerii
jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului
administrativ de numire în funcţia publică. Obligaţia de
organizare a depunerii jurământului aparţine persoanei care are
competenţa legală de numire.
(6)Constatarea nulităţii
actului administrativ de numire produce efecte pentru viitor.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol