Art. 518: Reorganizarea autorităţii sau instituţiei publice
(1)
În caz de reorganizare a activităţii autorităţii
sau instituţiei publice, funcţionarii publici vor fi numiţi în
noile funcţii publice sau, după caz, în compartimentele rezultate, în
următoarele cazuri:
a)se
modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai
puţin de 50%;
b)sunt
reduse atribuţiile unui compartiment;
c)este
schimbată denumirea funcţiei publice fără modificarea în
proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice;
d)intervin
modificări în structura compartimentului.
(2)
Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea
următoarelor criterii:
a)categoria,
clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului
public;
b)îndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea
funcţiei publice;
c)să
fi desfăşurat activităţi similare.
(2
1
)Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu
respectarea drepturilor funcţionarilor publici care au îndeplinit
condiţiile pentru ocuparea funcţiei publice, prevăzute de lege
la data numirii în funcţia publică supusă reorganizării, în
condiţiile prevăzute la art. 465
1
alin. (1).
(3)În cazul în care există mai
mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către
autoritatea sau instituţia publică. Examenul se organizează
anterior emiterii preavizului.
(4)Funcţionarii publici care
sunt declaraţi admişi în urma examenului prevăzut la alin. (3)
sunt numiţi în noile funcţii publice, iar funcţionarii publici
care sunt declaraţi respinşi sunt eliberaţi din funcţie
potrivit art. 519 alin. (1) lit. c), cu respectarea dreptului de preaviz.
(5)Reducerea unui post este justificată dacă
atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste
50% sau dacă sunt modificate condiţiile de ocupare referitoare la
studii, determinate de intervenirea unei modificări legislative
referitoare la reorganizarea instituţională. În acest caz,
funcţionarului public îi sunt aplicabile prevederile art. 519 alin. (1)
lit. c) şi alin. (3)-(10).
(6)Reorganizarea
activităţii autorităţii sau instituţiei publice are
loc în situaţii temeinic justificate cel mult o dată într-un interval
de 6 luni consecutive, cu excepţia situaţiei în care intervin modificări
legislative care determină necesitatea reorganizării acestora.
(7)În cazul în care reorganizarea
activităţii autorităţii sau instituţiei publice
determină reducerea posturilor, autoritatea sau instituţia
publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru
o perioadă de un an de la data reorganizării.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol