(1)Detaşarea se dispune în

interesul autorităţii sau instituţiei publice în care

urmează să îşi desfăşoare activitatea

funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul

unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult

de 6 luni numai cu acordul său scris.

(2)Detaşarea se poate dispune

pe o funcţie publică vacantă sau temporar vacantă.

(3)Detaşarea se poate dispune

pe o funcţie publică de acelaşi nivel, cu respectarea

categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public,

sau într-o funcţie publică de nivel inferior. Funcţionarul

public poate fi detaşat pe o funcţie publică de nivel inferior

numai cu acordul său scris.

(4)Funcţionarul public trebuie să

îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 465 lit. f) şi

g), pentru ocuparea funcţiei publice pe care urmează să fie

detaşat, conform fişei postului.

(5)Detaşarea se poate dispune pe o funcţie

publică de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari

publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 509, dacă

funcţionarul public îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea

funcţiei publice, conform fişei postului, în condiţiile

prezentului cod.

(5

1

)Autoritatea sau instituţia publică

în cadrul căreia se află funcţia publică de conducere sau

funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari

publici, vacantă sau temporar vacantă, are obligaţia

verificării îndeplinirii competenţelor specifice aferente

funcţiei publice, conform art. 21 alin. (1)-(7) sau alin. (8) lit. b) din

anexa nr. 8, după caz.

(6)Funcţionarii publici cu

statut special, precum şi funcţionarii publici care ocupă

funcţii publice specifice pot fi detaşaţi pe funcţii

publice generale sau pe funcţii specifice cu înştiinţarea prealabilă

a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile

înainte de dispunerea măsurii.

(7)Funcţionarii publici pot fi

detaşaţi şi pe funcţii publice cu statut special, precum

şi în funcţii publice specifice cu înştiinţarea

prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,

cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, în condiţiile prezentului

cod.

(8)Detaşarea se dispune prin

act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire a

funcţionarului public detaşat, la propunerea conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să

îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public

detaşat.

(9)

Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se

află în una dintre următoarele situaţii:

a)graviditate;

b)îşi

creşte singur copilul minor;

c)starea

sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face

contraindicată detaşarea;

d)detaşarea

se face într-o localitate în care nu i se asigură cazare, în

condiţiile legii;

e)este

singurul întreţinător de familie;

f)motive

familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.

(10)Pe perioada detaşării

funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică

şi salariul. Dacă salariul corespunzător funcţiei publice

pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe

timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau

instituţia publică beneficiară este obligată să îi

suporte costul integral al transportului, dus şi întors, cel puţin o

dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de

detaşare.