Art. 489: Rolul şi atribuţiile comisiilor paritare
(1)
Comisiile paritare sunt consultate în următoarele situaţii:
a)la
stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a
activităţii autorităţilor şi instituţiilor
publice pentru care sunt constituite;
b)la
stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională
a funcţionarilor publici, dacă costurile acestora sunt suportate din
fonduri bugetare;
c)la
stabilirea programului de lucru de către conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice;
d)la
soluţionarea sesizărilor care sunt adresate de funcţionarii
publici conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor
publice cu privire la modul de respectare a drepturilor prevăzute de lege,
precum şi a acordurilor colective;
e)la
identificarea instrumentelor de asigurare a accesibilităţii, precum
şi a măsurilor de adaptare rezonabilă la locul de muncă
pentru persoanele cu dizabilităţi care ocupă funcţii
publice;
f)alte situaţii
prevăzute de lege.
(2)În exercitarea atribuţiilor,
comisiile paritare emit avize consultative.
(3)Comisiile paritare
monitorizează realizarea acordurilor colective dintre sindicatele
reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici şi
autorităţile sau instituţiile publice, în situaţia în care
au fost încheiate astfel de acorduri.
(4)Comisia paritară
întocmeşte un raport anual cu privire la respectarea prevederilor
acordurilor colective încheiate în condiţiile legii, precum şi la
activitatea desfăşurată în condiţiile alin. (1) şi
(2), care se publică pe site-ul autorităţii sau instituţiei
publice.
CAPITOLUL VIII:Sancţiunile disciplinare
şi răspunderea funcţionarilor publici
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol