Art. 480: Promovarea în clasă
(1)Promovarea în clasă este
modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice de
execuţie dintr-o clasă superioară celei în care se află
funcţia publică deţinută de funcţionarul public.
(2)Autorităţile sau
instituţiile publice pot organiza examen de promovare în clasă pentru
funcţionarii publici care îndeplinesc condiţiile prevăzute la
art. 481, în măsura în care apreciază că transformarea postului
ocupat de funcţionarul public într-un post cu atribuţii
corespunzătoare studiilor de nivel superior este utilă
autorităţii sau instituţiei publice.
(3)Promovarea în clasă în
condiţiile prevăzute la alin. (2) se face prin examen, care se
organizează de către autorităţile şi instituţiile
publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea
postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării
examenului într-o funcţie publică de execuţie dintr-o clasă
superioară, de grad profesional asistent.
(4)Promovarea în clasă nu se
poate face pe o funcţie publică de auditor sau de consilier juridic.
(5)Fişa postului
funcţionarului public care a promovat în clasă se completează cu
noi atribuţii şi responsabilităţi corespunzătoare
studiilor de nivel superior sau, după caz, prin creşterea gradului de
complexitate a atribuţiilor exercitate.
(6)În situaţia promovării
funcţionarului public care ocupă o funcţie publică temporar
vacantă postul aferent funcţiei publice se transformă până
la data încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarului public
numit pe perioadă determinată, în condiţiile legii.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol