În exercitarea rolului activ de

prevenire a încălcării principiilor şi normelor de

conduită, consilierul de etică îndeplineşte următoarele

atribuţii:

a)monitorizează

modul de aplicare şi respectare a principiilor şi normelor de

conduită de către funcţionarii publici din cadrul

autorităţii sau instituţiei publice şi întocmeşte

rapoarte şi analize cu privire la acestea;

b)desfăşoară

activitatea de consiliere etică, pe baza solicitării scrise a

funcţionarilor publici sau la iniţiativa sa atunci când

funcţionarul public nu i se adresează cu o solicitare, însă din

conduita adoptată rezultă nevoia de ameliorare a comportamentului

acestuia;

c)elaborează

analize privind cauzele, riscurile şi vulnerabilităţile care se

manifestă în activitatea funcţionarilor publici din cadrul

autorităţii sau instituţiei publice şi care ar putea

determina o încălcare a principiilor şi normelor de conduită, pe

care le înaintează conducătorului autorităţii sau

instituţiei publice, şi propune măsuri pentru înlăturarea

cauzelor, diminuarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor;

d)organizează

sesiuni de informare a funcţionarilor publici cu privire la normele de

etică, modificări ale cadrului normativ în domeniul eticii şi

integrităţii sau care instituie obligaţii pentru autorităţile

şi instituţiile publice pentru respectarea drepturilor

cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică sau cu

autoritatea sau instituţia publică respectivă;

e)semnalează

practici sau proceduri instituţionale care ar putea conduce la

încălcarea principiilor şi normelor de conduită în activitatea

funcţionarilor publici;

f)analizează

sesizările şi reclamaţiile formulate de cetăţeni

şi de ceilalţi beneficiari ai activităţii

autorităţii sau instituţiei publice cu privire la comportamentul

personalului care asigură relaţia directă cu cetăţenii

şi formulează recomandări cu caracter general, fără a

interveni în activitatea comisiilor de disciplină;

g)poate

adresa în mod direct întrebări sau aplica chestionare

cetăţenilor şi beneficiarilor direcţi ai

activităţii autorităţii sau instituţiei publice cu

privire la comportamentul personalului care asigură relaţia cu

publicul, precum şi cu privire la opinia acestora despre calitatea

serviciilor oferite de autoritatea sau instituţia publică

respectivă.