(1)Dreptul de asociere

sindicală şi de asociere la organizaţii profesionale este

garantat funcţionarilor publici.

(2)Funcţionarii publici pot, în

mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la

ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora.

(3)În situaţia în care

funcţionarii publici sunt aleşi în organele de conducere ale

organizaţiilor sindicale, în funcţii salarizate, aceştia au

obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere

ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele

două funcţii. În cazul în care funcţionarul public optează

pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de

conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia

se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în

funcţia de conducere din organizaţia sindicală.

(4)Funcţionarii publici

aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, în

funcţii nesalarizate, pot deţine simultan funcţia publică

şi funcţia în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale,

cu obligaţia respectării regimului incompatibilităţilor

şi al conflictelor de interese care le este aplicabil.